Trei povestiri întîmplător alese

Am dat incidental peste scrierile lui Khalil Gibran, scriitor și pictor libanez, născut în1883, undeva în munții Libanului, într-o familie de creștini maroniți și mort timpuriu, în 1931, la New York. Traduc aici, pentru dumneavoastră, trei dintre micile lui povestiri, convins fiind că fiecare dintre ele vă va pune pe gînduri. (Sever Voinescu)

Cei doi pustnici

Pe un munte singuratic trăiau doi pustnici care îl slăveau pe Dumnezeu și se iubeau unul pe celălalt. Acești doi pustnici împărțeau o farfurie de lut care era, de altfel, singurul lucru pe care-l aveau. Într-o zi, un duh drăcesc a intrat în inima pustnicului mai în vîrstă și a venit spre cel mai tînăr și i-a zis: „A trecut multă vreme de cînd trăim împreună. A venit timpul să ne despărțim. Să împărțim, așadar, ceea ce avem în comun”. Tînărul eremit s-a întristat și a zis: „Frate, faptul că mă părăsești mă îndurerează. Dar dacă simți că trebuie să pleci, așa să fie...”. Și a adus vasul de lut, i l-a dat și i-a spus: „Nu avem cum să împărțim farfuria asta, așa că lasă să fie a ta”. Pustnicul mai în vîrstă a răspuns: „Nu accept milă! Nu pot să iau ceva ce nu este al meu. Trebuie să împărțim vasul acesta”. Mai tînărul a replicat: „Dar dacă spargem farfuria ca să o avem pe din două, la ce ne-ar mai putea folosi, mie sau ție? Însă, dacă vrei neapărat să fie spre plăcerea ta și să nu fie vorba de milă, să tragem la sorți”. Dar eremitul mai bătrîn a spus: „Nu accept decît dreptatea și doar partea mea. Și nu accept ca dreptatea să fie decisă de întîmplare. Farfuria trebuie împărțită”. Atunci, cel mai tînăr, văzînd că nu se înțelege nicicum cu cel mai în vîrstă, a spus: „Dacă așa vrei și dacă chiar nu vrei altfel, atunci să spargem farfuria și s-o împărțim cum spui”. Deodată fața eremitului mai în vîrstă s-a adumbrit și cu voce ridicată a spus: „Blestemat să fii, lașule, pentru că nu vrei să lupți!”.

Cei doi oameni învățați

Odată, trăiau în orașul antic Afkar doi oameni învățați care se antipatizau și disprețuiau fiecare învățătura celuilalt. Pentru că unul nega existența zeilor, iar celălalt era un credincios.  Într-o zi, cei doi s-au întîlnit în piață și, fiecare din mijlocul susținătorilor săi, au început să discute și să se certe despre existența sau inexistența zeilor. După cîteva ore de dispute, au plecat fiecare pe drumul său.

În acea seară, necredinciosul s-a dus la templu, s-a prosternat în fața altarului și s-a rugat zeilor să-i ierte rătăcirea trecută. Și exact în același timp, celălalt învățat, cel care susținuse existența zeilor, și-a ars cărțile sacre. Pentru că a devenit un necredincios.

Orașul binecuvîntat

În tinerețea mea aflasem că, într-un anumit oraș, absolut toată lumea trăia riguros conform Scripturii. Și mi-am spus: „Voi căuta acel oraș și binecuvîntarea pe care el o poartă”. S-a dovedit a fi foarte departe. Mi-am făcut multe provizii pentru acea călătorie. Și după patruzeci de zile am zărit orașul și în a patruzeci și una zi am intrat în el. Am constatat – ce straniu! – că absolut toți locuitorii orașului aveau cîte un singur ochi și cîte o singură mînă. Și m-am întrebat: „Oare așa trebuie – ca toți locuitorii acestui oraș binecuvîntat să aibă cîte un singur ochi și cîte o singură mînă?”. Apoi, am văzut că și ei erau uimiți că eu am două mîini și doi ochi. Și cum i-am auzit vorbind între ei, am intrat și eu în vorbă și i-am întrebat: „Este acesta orașul binecuvîntat în care absolut toți oamenii trăiesc după Scriptură?”. Și ei mi-au spus: „Da, acesta este acel oraș”. Și atunci am întrebat: „Ce nenorocire s-a abătut asupra voastră de aveți, toți, doar ochiul stîng și doar mîna stîngă?”. Și toți s-au emoționat cînd au auzit întrebarea și m-au chemat: „Vino să vezi!“.

Și m-au dus într-un templu, în mijlocul orașului. În templu am văzut un morman de mîini și un morman de ochi. Mumificați. Și am spus: „Vai! Ce cuceritor a comis o asemenea atrocitate cu voi?”. Și atunci am auzit un murmur. Și unul dintre cei mai bătrîni locuitori ai orașului a spus: „Noi înșine ne-am făcut asta. Dumnezeu ne-a făcut să cucerim răul care era în noi”. Și m-a condus la marele altar și toți oamenii ne-au urmat. Și mi-a arătat, deasupra altarului, o inscripție gravată și am putut citi: „Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale decît tot trupul să fie aruncat în gheenă. Şi dacă mîna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale decît tot trupul tău să fie aruncat în gheenă”.

Atunci am înțeles. M-am întors spre toți cei prezenți acolo și am strigat: „Și chiar nu există printre voi nici un bărbat și nici o femeie cu doi ochi și două mîini?”. Iar ei mi-au răspuns: „Nu, nu există nici unul și nici una! Au doi ochi și două mîini numai aceia care sînt prea tineri ca să citească Scriptura și să-i înțeleagă poruncile”. Cînd am ieșit din templu, am părăsit imediat orașul binecuvîntat, pentru că nu eram atît de tînăr încît să nu citesc Scriptura.