Aerul viciat din școli

Anul trecut, la școala din cartierul meu au apărut niște schele, utilaje, muncitori. Cu cîțiva ani în urmă tocmai fusese renovată și anvelopată. Văzînd una ca asta, mi-am zis că o mai fi rămas ceva de reparat. La geamuri au fost montate burlane pentru degajarea molozului. Pe ele au început să curgă cu zgomot bucăți de parchet. Aha, m-am gîndit, înlocuiesc parchetul. Poate că rămăsese neschimbat de data trecută. Dar oare era nevoie să fie schimbat? Apoi au dispărut și ferestrele, cele noi, de termopan. În mod curios, șantierul se dezvolta și lucrurile începeau să fie din ce în ce mai serioase. Au fost date jos panourile de polistiren frumos vopsite, montate cu cîțiva ani în urmă. Au ieșit la iveală pereții de cărămidă, denotînd o structură încă foarte bună și solidă. După un timp, doar această structură oarbă a rămas în picioare, tot restul a fost dat la o parte. Ce au cu biata școală, m-am întrebat. Elevii învață în serii, în clădiri anexe, destul de înghesuiți probabil, de vreme ce o întreagă clădire e dezafectată. Părinții îi așteaptă la o poartă din spate.

Am început să fiu mai atent. Am citit panoul pe care sînt afișate obiectivele șantierului: mărirea eficienței energetice și a rezistenței seismice a clădirii. Costul lucrărilor depășește 22 de milioane de lei, majoritatea banilor provenind din fonduri europene PNRR. Beneficiarul este primăria de sector, iar data finalizării: iunie 2026.

Carevasăzică, din 2023 pînă în 2026, aproape un întreg ciclu de învățămînt, elevii fac ore în condiții improvizate? Și, adică, școala construită la sfîrșitul anilor ’60, cu cele doar două etaje ale ei, era în pericol la un cutremur? Energia continua să se risipească și după anvelopare? Iar acea pierdere justifica investirea a peste 22 de milioane? Mamma mia!

Privind mai atent în jur, am realizat dintr-odată că mai toate școlile din împrejurimi sînt supuse unor tratamente similare. De fapt, e vorba de zeci de unități de învățămînt din întreg sectorul 3, grădinițe, școli gimnaziale, licee (indiferent că sînt mai noi, adică din anii ’60 ai secolului trecut, sau mai vechi, adică din anii ’60 ai secolului al XIX-lea, precum Liceul „Matei Basarab“). Ba mai mult, am găsit o știre pe care o ratasem: 190 de școli din România sînt în renovare chiar de la începutul acestui an școlar. „Țara toată e un șantier”, după cum spuneau comuniștii. Nu că n-ar fi nevoie de școli bune, nu că n-ar fi o mulțime de școli părăginite și cu condiții proaste. Dar școala de care vorbeam la început era în stare foarte bună, la fel ca și altele. În sectorul 3 a existat un program de renovare pentru școli, început în 2012 și desfășurat timp de zece ani, tot în mandatul actualului primar. Acum s-a găsit o formulă de folosire a fondurilor PNRR. Bun! Dar lucrurile sînt făcute fără discernămînt, o bună parte din bani par a fi consumați într-un mod cu totul ineficient. Pare ceva asemănător cu schimbarea și reschimbarea bordurilor.

Nu știm dacă problema grupurilor sanitare din școli va fi rezolvată peste tot în țară. Nu știm dacă, în sfîrșit, vor exista săpun și hîrtie igienică în aceste locuri. Aflăm, în schimb, că la unele școli, cel puțin în București, vor fi sisteme moderne de filtrare a aerului. După cum s-a exprimat primarul sectorului 3, se va scoate „aerul viciat” din școli.

Ce se întîmplă la nivel național este un așa-numit hei-rup, că tot veni vorba de expresiile din vremea comunismului. Tot comuniștii sînt cei care au construit (cu hei-rup) urîtele cartiere-dormitor, cum le spun arhitecții. În aceste cartiere au fost ridicate și școli, după un anume standard al vremii. Nu mai erau clădirile impresionante de dinainte de război, dar nu se poate nega că erau destul de aerisite și funcționale. Multe dintre curțile acestor școli erau largi, pline de verdeață și cu multe terenuri de sport. Tot așa cum au reușit „performanța” de a mai ridica și alte blocuri chiar între înghesuitele blocuri comuniste, administrațiile de după 1989 s-au ocupat și cu micșorarea acestor spații din jurul școlilor. În acele curți largi, de obicei au construit grădinițe și săli de sport. Urbanistic vorbind, se pare că n-au găsit altă soluție.

Știm cum, după 1989, s-a tot discutat despre necesitatea reformării învățămîntului. Unii au înțeles din asta că trebuie să reformeze nu atît programele școlare, cît programul școlar, adică să tot schimbe perioada vacanțelor. Alții au înțeles că ar fi bine să desființeze școlile profesionale. Au fost și unii care s-au gîndit să înlocuiască învățămîntul politic de pe vremuri cu elemente de corectitudine politică. Alții au decis că după prea multe și derutante schimbări ar trebui să revină la manualele unice. Acum, iată că s-a ajuns la o reformare pur fizică... prin renovare. Nu ne rămîne decît nădejdea că măcar lucrurile vor fi duse pînă la capăt și fără să se depășească lungile termene stabilite.