Educația nu este doar un proces mecanic

Îmi povestește cineva experiența liceală de acum douăzeci de ani, care, pentru ceea ce vreau eu să scot în evidență, este relevantă și astăzi. A intrat în clasa a IX-a la o clasă de mate-info, într-un liceu din topul Clujului, deși nu era confortabilă cu profilul real (profilul este, însă, irelevant aici). Primii doi ani de liceu i-a petrecut în această clasă, unde s-a creat o coeziune de grup extraordinară, nu neapărat benefică, însă, ca manifestare. Între colegi erau și cîțiva din familii extrem de influente și de bogate, care ajunseseră să dea, cumva, tonul abordărilor colective. Funcționa modelul de turmă, astfel încît orice se întîmpla era asumat de tot grupul. Obrăzniciile, gălăgia pe la ore, disturbarea lor cu diverse alte activități pe care le făceau spontan, dar și distracțiile, ieșitul în oraș, petrecerile, tot ce însemna viața de licean, se desfășura în grup. Se sprijineau reciproc, își țineau spatele unii altora. S-au legat prietenii de o viață. De cealaltă parte, însă, din partea profesorilor, în acest liceu au întîmpinat o atitudine ostilă și rece. Întregul colectiv profesoral părea doar foarte exigent, pînă dincolo de limita normalității, intrînd în zona unde așa-zisa exigență era, de fapt, răutate și o formă de teroare. Fără nici o apropiere empatică. Profesori care abordau mecanic actul educațional, ca pe un proces lipsit de o dinamică emoțională, strict tehnicizat, robotizat. O situație amuzantă, acum, o reprezenta, spre exemplu, profesoara de chimie, care avea cîțiva mușterii preferați, pe care sistematic îi asculta. Preferata strategie a ei era să-i întrebe titlul lecțiilor, iar dacă aceștia nu știau titlul, le dădea direct nota 2, considerînd că este exclus să știe ceva din conținut, dacă nu-și amintesc titlul. Astfel încît cine mi-a relatat experiența dezvoltase strategia învățării doar a titlurilor, știind oricînd pe de rost lista tuturor titlurilor dintr-un semestru. Sentimentul cu care a rămas, din acești ani, a fost de teroare și de lipsă de empatie a profesorilor. Chiar dacă, recunoaște, și ei, elevii, erau răi, nu a simțit deloc din partea colectivului profesoral o deschidere umană spre elevi, pe care-i tratau ca pe niște dușmani, parcă, cu care se află în război. În condițiile în care, cum am mai spus, vorbim despre un liceu de top, profesorii fiind considerați și ei de top, iar elevii fiind, de asemenea, cu capacități intelectuale peste medie.

Cu toate aceste experiențe, nefiind nici profilul pe care și-l dorea, din clasa a XI-a s-a mutat în alt liceu. Tot dintre cele de top, tot din centrul orașului, optînd însă pentru un profil umanist. Aici a descoperit o cu totul altă atmosferă și abordare. Parcă ar fi fost opusul experienței anilor anteriori. Clasa nu mai funcționa ca un întreg unitar, existînd mai multe grupuri de prieteni, dar, în ansamblu, exista o legătură între toate acestea, mai puțin vizibilă. Nu se punea problema unor acțiuni sau atitudini lipsite de respect față de profesori, nu existau ore deranjate de obrăznicii sau de teribilisme. Chiar dacă se întîmpla ca uneori, la unele ore, să nu existe focalizare a întregii clase pe desfășurarea lecției, cei care nu erau sută la sută atenți nu provocau dezordine sau deranj, cel mult se ocupau discret, în liniște, de alte lucruri, de alte caiete de la alte materii, spre exemplu. De cealaltă parte, dinspre corpul profesoral, venea o cu totul altă abordare, în care era implicată și o formă de empatie profundă, fără să fie abandonată nici exigența. Dinspre profesorii de aici simțeau emoție, implicare afectivă, disponibilitate umană. Erau profesori gata oricînd să-i asculte în ceea ce aveau de spus, gata oricînd să-i sprijine, să găsească soluții. Fără să accepte nici ei vreun rabat de la standardele de performanță, dar căutînd soluții pentru ca performanța să se realizeze prin pași hrănitori, nu prin forță coercitivă. Ce diferență enormă, ca de la cer la pămînt, față de abordarea din celălalt liceu!

Ceea ce lipsea în primul liceu era conexiunea. Ceea ce reprezenta plusvaloarea celui de-al doilea liceu era conexiunea. Conexiunea dintre profesori și elevi, dintre mentori și învățăcei, dintre educatori și educabili. Un stil de abordare a actului educațional pur mecanic, funcționăresc, neimplicînd sentimente, ci o mecanică robotizată, pe de o parte, respectiv un stil de abordare umană, empatică, implicînd emoții, sentimente, de cealaltă parte.

Povestea experienței liceale a celei ce mi-a relatat-o relevă diferențele esențiale dintre cele două tipologii de abordare educațională. Prin prisma primei experiențe, se conturează un tablou în care elevii se regăsesc într-un sistem în care primează coeziunea grupului, dar în care profesorii par să fie doar funcționari rigizi, lipsiți de empatie și conexiune emoțională cu elevii lor. Pe de altă parte, în al doilea liceu, se dezvăluie o realitate diametral opusă, în care elevii și profesorii se implică reciproc într-o relație bazată pe respect, înțelegere și sprijin emoțional.

Este evident că o conexiune profundă între profesori și elevi poate influența semnificativ calitatea educației și dezvoltarea personală a tinerilor. Absența acestei conexiuni poate genera un mediu în care elevii se simt marginalizați sau chiar intimidați, acționînd poate la rîndul lor agresiv, într-o încercare de apărare prin atac, iar procesul educațional devine mecanic și lipsit de valoare umană.

Personal, cred că este important ca profesorii să nu fie simpli funcționari, ci să își asume rolul de mentori și să fie deschiși să creeze relații autentice cu elevii lor. Să-i cunoască, să încerce să-i înțeleagă, să-i abordeze ca pe oameni cu sentimente și emoții. O abordare care să includă empatie, înțelegere și susținere poate contribui la formarea unor tineri mai echilibrați și mai pregătiți să facă față provocărilor vieții. Educația nu este doar un proces mecanic, ci unul care cultivă înțelegerea, compasiunea și conexiunea umană.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.