Independentul zilei

Problema independenților din politica românească e că nu vor să fie independenți. Nu cred în propria lor poză și joacă un joc al disimulării și așteptării sperînd că pînă la urmă cineva le va recunoaște utilitatea și îi va adopta. 

Sînt cititori care își amintesc probabil dansul straniu al lui Dacian Cioloș de la alegerile din 2016 cînd ba făcea parte dintr-un „proiect” împreună cu PNL, ba era spirit liber dispus să „accepte” sprijin din partea tuturor, dar fără să îl ofere la rîndul său nimănui. Sînt, pînă în ziua de azi, peneliști care nu au uitat acel moment. 

Ce ar fi dorit fostul premier era să fie plasat în fruntea partidului fără să treacă prin testul unor reale alegeri interne. Nu s-a întîmplat și a fost nevoit să aleagă calea dificilă a fondării unui partid nou și munca grea de teren. De atunci și pînă acum a fondat două partide, a condus un al treilea și, în prezent, întreaga sa moștenire politică bîntuie inert prin subsolul sondajelor de opinie.

Sorin Oprescu a fost alt independent cu numele, însă independența sa era ca în bancul ăla cu groparul și mortul revenit la viață: „Rîdem, glumim, dar nu părăsim incinta”. Incinta, în cazul ăsta, era curtea PSD. Astăzi pe dl Oprescu îl așteaptă alte incinte, însă pentru ca povestea sa să ajungă la o concluzie ar fi nevoie de o Justiție pe care să o intereseze și altceva decît protejarea propriilor privilegii. 

Independentul zilei e Mircea Geoană. Foarte prezent zilele astea în spațiul public, secretarul general adjunct al NATO așteaptă ca poporul adorator să îi ceară să se sacrifice cu o nouă candidatură la președinție. El o va accepta grațios și un pic doborît de simțul datoriei, care nu poate fi însă ignorat. 

Ceea ce face dl Geoană e cumva ofensator pentru publicul românesc și pentru organizația în care lucrează: o campanie electorală nedeclarată în care s-au angajat resurse serioase a căror proveniență ne-o vor dezvălui probabil istoricii viitorului. Anotimpului sau anului viitor. 

A bifat dl Geoană cam toate punctele dintr-o strategie serioasă: a lansat o carte (ce pare scrisă chiar de domnia-sa), are o intensă campanie pe social media, are și o rețea de influencer-i civici care îi susțin agenda și care, la un moment dat, ne vor spune probabil că e timpul pentru reenergizarea proiectului pro-occidental al României. Nimic ieșit din comun, cu micul amendament că dl Geoană are alt job zilele astea. Un job pe care nu-l părăsește de teamă că s-ar putea întoarce în uitarea din care a revenit atît de spectaculos. Exact modelul doamnei aceleia angajată de Comisia Europeană care dorea să fie și cap de listă la PNL-PSD pentru europarlamentare, dar își păstra, pentru orice eventualitate, și locul de muncă într-o instituție publică. 

În același timp, „independentul” – fost membru și președinte al PSD – schimbă pumni retorici cu partidele care, pe bună dreptate, refuză să îl privească ca pe un soi de dar de la Dumnezeul campaniilor electorale. În timp ce dl Geoană lipsea, PNL și PSD au avut o oarecare viață proprie și nu e de mirare că refuză acum să se facă preș în fața unui Mesia de ocazie. 

Poți reuși ca independent în România? Răspunsul simplu e că da, poți. Exemplul cel mai evident e Nicușor Dan. Cu încăpățînarea sa ce a părut adesea absurdă și păguboasă, actualul primar al Bucureștilor și-a construit cariera pe persoană fizică. Scurtul său drum prin viața de partid ca fondator al USR nu a făcut decît să confirme faptul că nu poate funcționa într-o astfel de organizație. Știu că, de-a lungul timpului, dl Dan a avut oferte din mai multe părți pentru a se înrola din nou, însă le-a refuzat constant. Adică invers decît Mircea Geoană care tot încearcă să obțină carnetul ăla de partid, fie el și doar simbolic. Reușita lui Nicușor Dan nu e venită după ce a descoperit luna trecută virtuțile civismului, ci după ce le-a practicat asiduu, și uneori aproape singur, ani mulți. 

Asta e lecția pe care independentul zilei refuză să o înțeleagă. Mimarea independenței nu e totuna cu asumarea ei cinstită. Independent de nevoie, pentru că PSD sau PNL refuză să te sprijine deocamdată, nu e totuna cu a fi cu adevărat liber de constrîngerile inerente ale vieții de partid. Din contra, Mircea Geoană arată acum ca un copil supărat că i se refuză înghețata. 

Sigur, apropiații domnului Geoană ar putea să îmi indice sondajele de opinie în care domnia-sa pare favorit. Nu numai cele pe care le-au cerut ei (sînt și de-astea), ci toate cele care au ca subiect prezidențialele. Mi-ar putea spune că e nevoie de dl Geoană. O fi, dar eu le-aș răspunde că situația actuală vine din faptul că nici un partid încă nu și-a desemnat candidații, nu știm ce alianțe se fac pentru prezidențiale, iar preocuparea principală zilele astea sînt cele două runde de alegeri care au loc înainte. Dl Geoană e deocamdată o ipoteză, e departe de a fi vreo certitudine. Aroganța e prematură, 

Scenariul care i-ar plăcea cel mai mult lui Mircea Geoană ar fi unul de tip Oprescu, dar nu e exclus să îl vedem obligat să o ia pe calea lui Dacian Cioloș, ale cărui mișcări, cu greșeli cu tot, pare să le copieze.

Poți reuși ca independent în România? Sigur că poți. Dar o condiție esențială este onesti