Puținii jucători români de la echipe mari de fotbal din Europa stau în continuare mult pe banca de rezerve. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese?

O să par un caz fără speranță, dar eu zic că nu stăm chiar așa de rău. Adică stăm rău, dar nu groaznic. Bine, OK, stăm groaznic, dar nu chiar fără speranță. Adică așa ca mine. A fost și mai rău. Au fost perioade în care n-aveam pe nimeni, nicăieri. Acum, de bine, de rău, mai avem pe cîte cineva, pe undeva. E destul? Nu. Drăgușin tocmai a început să joace la Tottenham, care e o echipă de primele locuri din cel mai tare campionat al lumii. Bine, primul meci ca titular n-a fost fără probleme pentru fundașul central. Dar important e că a fost. Trecem la cazul Horațiu Moldovan. De la portar titular al naționalei, cu prestații foarte bune și un drum drept spre Campionatul European, s-a așezat cuminte pe banca de rezerve a lui Atletico Madrid. Mare echipă, ce-i drept, dar între băncile de rezervă de la Chiajna și Madrid diferă doar tapițeria. Șansele lui să joace sînt similare cu cele ale oricui altuia decît Putin să fie tătucul Rusiei. Un coleg hîtru mi-a spus deunăzi – după ce, în naivitatea mea simulată, am întrebat dacă nu cumva al nostru are o șansă să intre între buturi după ce Oblak, portarul istoric de la Atletico, a luat trei boabe de la Barcelona – că și dacă moare slovenul, îl îmbălsămează și îl titularizează așa, țeapăn, între cei doi stîlpi. Și de la Horațiu trecem la Rațiu. Dată fiind publicația în care apar aceste rînduri mă simt nevoit să spun că nu, nici o legătură cu... Fundașul dreapta a fost, cum se zicea pe vremuri, avansat pe linie moartă. Mulți au trepidat de bucurie cînd a părăsit purgatoriul ligii a doua spaniole pentru Rayo. Dar n-a fost un Rai. În acest an are o medie de 7 minute pe meci. Cam cît ai cobori de la etajul șase fără lift. Ianis Hagi, de la Alaves, în același campionat, nu s-a lăsat mai prejos. 6 minute pe meci în 2024. Etajul 5. Cu un parter mai înalt. Și cu asta, basta. Ăștia-s toți de la echipele mari. Sau așa-zis mari. Și iată cum Edi Iordănescu e nevoit să dea cu spatele (ceea ce tatăl lui nu permitea niciodată cînd era în autocarul naționalei – superstițiile, alături de telenovele și de sclipirile lui Hagi cel mare țineau pe atunci națiunea în stare de funcționare). Deși după calificare a spus că vor fi la Euro doar cei care joacă la echipele de club, acum a dat-o pe stabilitate și „băieții care au bucurat milioane de români”. Adică ăia care fie nu joacă, fie o fac în campionate de rang inferior. Riscul e ca prezența la competiția europeană să fie o recompensă pentru fapte trecute, cu riscul unor amăreli prezente. Și ca băieții să le ia bucuria înapoi milioanelor de români. Să nu ne amăgim. România și-a depășit condiția calificîndu-se de pe locul întîi din grupă, fără înfrîngere. În știință, e ca și cum am avea pe cineva pe lista scurtă a premiilor Nobel. Să vrem să-l și cîștigăm e o mică obrăznicie.