Nevoia de prieteni

Voi găzdui din cînd în cînd la această rubrică autori tineri și foarte tineri (adolescenți chiar) care au ceva de spus despre viața și problemele lor. Așadar prima mea invitată este Teodora Leon. Teodora are 24 de ani, e doctorandă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București și face parte din grupul de scriere creativă „Liternauții”. (Adina Popescu)

Ce mai înseamnă astăzi o prietenie adevărată – și cum vor fi percepute prieteniile de-acum încolo? E destul de dificil să vorbești despre ceva la viitor, în condițiile în care nimeni nu știe ce îi rezervă viața. Însă, din moment ce orice discuție despre viitor se bazează pe trăiri acumulate pînă în prezent, putem cu toții să ne întoarcem în trecut, să ne gîndim la viitorul versiunilor noastre din diverse etape.

O revăd pe fetița de 4 ani, care ar da senzația că se simte bine în lumea sa interioară. Nu-mi va răspunde la nici o întrebare, pentru că îmi va zice că face un film și nu trebuie să o deranjez. Vor urma spectacole în sufrageria ei – fără vreun dialog, doar va pune în scenă fuga Albei-ca-Zăpada prin pădure. În alte zile, va dansa ca Lilo din Lilo & Stitch. Peste cîțiva ani, va începe să memoreze și glume din filme și seriale, va interpreta cîntece dintr-un episod muzical cu pinguinii din Madagascar și Dr. Blowhole, sau va reda dialoguri dintre Ralph și Vanellope von Schweetz din Wreck-It Ralph. În orice situație, va încerca să imite exact vocile personajelor. Nu-i va păsa cît de convingător e pentru alții, în capul ei totul va suna cum trebuie.

Pe fetița de 6 ani care, de Halloween, se costumează în Cornelia din W.I.T.C.H., o revăd într-o atmosferă atît de haotică a grădiniței, unde copiii petrec timp împreună, dar nu se formează legături strînse. Desenele animate urmărite au, însă, cel mai adesea, ideea de prietenie și de familie în centru. Inclusiv fetița se uită la Jakers! The Adventures of Piggley Winks sau Foster’s Home for Imaginary Friends... I-aș spune că, în următorii ani, în timpul școlii, se va aștepta să-și găsească propriul grup de prieteni, chiar dacă ea nu va fi cu totul conștientă de acest lucru. În călătoriile în străinătate, se vor derula în mintea ei cîntece de introducere (theme songs), din tot felul de seriale. Acțiunea va fi proiectată în orașele în care își va petrece vacanța. Va alege vreo trei colege de la școală, care să o însoțească în cîte o misiune imaginară, ca în Totally Spies sau Monster Buster Club. Fiecare colegă va avea atribuită cîte o culoare... roșu, albastru, roz... numai că fetița nu-și va aduce aminte niciodată ce culoare a ales pentru ea. Abia mai tîrziu își va însuși rozul, mai ales după ce va afla de cărțile cu Angelina Ballerina. La 10 ani, va începe să scrie pe un blog care va avea un fundal roz. Pe urmă, se va împrieteni din ce în ce mai mult cu un coleg de clasă, care îi va deveni partener de joacă. Vor ieși în parc, vor vorbi ore în șir pe Yahoo Messenger și se vor juca mult și online, pe diverse site-uri: Club Penguin, Moshi Monsters, SmallWorlds. Toate „avatarurile” fetei vor conține roz, în mod garantat. În fond, oricît de banal ar suna, viața chiar avea să fie cît se poate de roz.

O văd pe fetiță pe la 12 ani, pe o punte între puținele prietenii confortabile, dar puternice, din clasele primare, și un întreg șir de legături derutante din viitor. Unii vor să vadă cum este să ai o iubită / un iubit, prieteniile deja reprezintă mai mult prilej de bîrfă. I-aș spune fetiței că orice împrietenire cu un băiat de la școală va fi interpretată greșit, deoarece lumea va sări să întrebe dacă se înfiripă vreo relație. „Îți place de el?” Ea va spune că da, fără să-și dea seama că întrebarea este și mereu va fi cu aluzii romantice. I-aș reaminti fetiței că trebuie să facă o diferențiere clară între „amic” și „prieten” – cînd, pentru ea, ambii termeni înseamnă același lucru. Nu va suporta să folosească în conversații cuvîntul „iubit”. Nu va pricepe de ce lumea nu caută să aibă o prietenie la baza unei relații. Nu va înțelege de ce este o tragedie de nedescris să fii friendzoned... pînă cînd va observa un tipar și va conștientiza că, pentru a fi vreodată „prima opțiune” a cuiva, la mijloc trebuie să fie numai atracție romantică.

O văd, însă, pe aceeași fată, la 17 ani, în pragul unor schimbări semnificative. E tentant să o anunț că, odată ce va arăta prietenie și grijă față de ea însăși, își va culege roadele, din mai multe puncte de vedere. Într-un context aparte, va întîlni și se va împrieteni cu o persoană care, prin simpla sa prezență, o va face să-și reamintească pentru ce merită să trăiești. O va încuraja, indirect, să-și dezvăluie versiunea cea mai frumoasă și, uneori, atît de vulnerabilă. O va introduce în lumea filmelor de la Studio Ghibli, unde se pune accent pe suflete-pereche și iubirea din cadrul prieteniilor și al familiilor. Cei doi prieteni se vor simți strîns legați prin muzică și toate înșiruirile de imagini și de sentimente care răsar atunci cînd asculți un cîntec și îți construiești propriul clip muzical în cap. I-aș zice acestei fete că nu va mai fi mult pînă cînd se va regăsi pe sine.

Cum să procedez, însă, mai departe, odată ce ajung să o văd și la 19 ani, într-o călătorie cu trenul, în drum spre casă, de la facultate? Recitește cărțile cu Winnie the Pooh și, spre surprinderea ei, personajele nu sînt cum și le amintește (să fie de vină și asocierea cu portretizarea din desenele animate de la Disney?). De exemplu, lumea uită de ziua lui Eeyore și fiecare „prieten” din Pădurea de 100 de Acri încearcă să se „salveze” cu cîte un cadou ieftin sau prin eforturi infime. Cum aș putea să-i explic ei faptul că această descoperire anunță o suită de viitoare interacțiuni și noi tentative de prietenii care vor constitui prilej de dezamăgire? Cum aș putea să o previn asupra faptului că ea se va întrista atunci cînd un prieten făcut online (în timpul unei viitoare pandemii) o va dezamăgi cînd nu va apărea la întîlnirea care i-ar fi adus, pentru prima dată, față în față, și unde ea i-ar fi dat o scrisoare pe hîrtie verde, redactată cu entuziasm? Cum aș putea să-i justific dispariția fără urmă a unor persoane, după ce acestea i-au dat, meticulos, unfriend pe Facebook și unfollow pe Instagram, în ciuda faptului că nimic din comportamentul lor nu ar fi trădat aceste intenții? Cum aș putea să o previn să nu irosească timp în a oferi confort persoanelor care nu-și asumă propriile slăbiciuni și care își văd doar de propriile interese?

Dar nu i-am zis nimic fetei de 19 ani – nici celei de 17 sau de altă vîrstă. În final, mă aflu într-un impas și în fața tinerei din prezent, de 24. Pornim împreună și, deodată, aud cîntecul „You’re My Best Friend“, de la Queen. Ai zice că lumea e speriată de prietenii, tocmai pentru că atunci devii cel mai sincer și mai vulnerabil. În ritmul acesta, în viitor, atîția vor continua să rateze un fenomen astronomic pe cinste, care are loc atunci cînd se formează o prietenie: modelul geocentric și cel heliocentric ajung să coexiste. Nu numai că începem să orbităm în jurul cuiva care reprezintă o întreagă lume nouă de descoperit, dar acea persoană devine și ca un Soare în universul nostru. Orice sursă de lumină provoacă dedublarea noastră, nu? Deci fiecare om ajunge să-și vadă umbra mai bine, în preajma acelui prieten. În schimb, dacă ne grăbim să sărim într-o relație cu cineva, ne agățăm disperat de acea persoană – și nu are cum să ne apară vreodată umbra în peisaj. Încercăm să „anihilăm” fragmente mai puțin plăcute despre noi, sau diverse episoade din trecut. Un prieten adevărat, însă, îți va lăsa umbra să defileze atît cît este necesar... desigur, alături de propria sa umbră.