Bernard Baruch – metafora istorică a unui bancher

Bernard Baruch, unul dintre cei mai cunoscuți magnați ai sfîrșitului de secol al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, obișnuia să stea pe o bancă în Parcul Lafayette, vizavi de Casa Albă. Discuta diverse chestiuni despre politici și afaceri interne sau internaționale cu cei care treceau să îl întîlnească.

Aproximativ aceeași ocupație, la cu totul altă scară, firește, a avut-o și la nivel oficial, după ce devenise multimilionar, făcînd avere „pe Wall Street”, cum spun americanii. În 1916 a fost numit consilier în Consiliul de Apărare Națională de către președintele Woodrow Wilson, iar în 1919 a fost membru al Consiliului Economic Suprem în cadrul Conferinței de Pace de la Versailles și totodată sfătuitorul personal al președintelui Wilson.

Președintele Franklin Delano Roosevelt a dorit, de asemenea, să aibă parte de sfaturile lui Bernard Baruch, așa că l-a angajat pe acesta să îl consilieze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, bancherul, devenit deja (și) om de stat, a contribuit în manieră esențială la formularea politicii americane cu privire la controlul energiei atomice și a rămas consilier al administrației Truman.

Nu-i de mirare așadar că, pe 16 aprilie 1947, în Camera Reprezentanților din Carolina de Sud (locul de naștere al magnatului) a fost instalat un portret al lui Bernard Baruch, la a cărui dezvelire inaugurală a fost invitat chiar el, of course, să susțină un discurs.

Prelegerea lui Baruch nu a fost una scurtă, așa cum probabil era de așteptat. Vorbitorul a făcut o analiză destul de cuprinzătoare, fermă și pe alocuri incisivă la adresa politicilor interne și a măsurilor care ar trebui luate în SUA, dar, pe lîngă toate acestea, a făcut istorie cu un termen: „Să nu ne lăsăm induși în eroare. Ne aflăm astăzi în mijlocul unui război rece. Dușmanii noștri există atît peste hotare, cît și acasă. Să nu uităm asta niciodată: neliniștea noastră este centrul succesului lor”.

Din acel moment, termenul „război rece” a devenit definitoriu pentru rivalitatea politico-diplomatico-militară dintre cei doi poli de putere, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Sigur, la acest fapt a ajutat și comunicarea în presă. În septembrie 1947, jurnalistul Walter Lippmann, prieten al lui Bernard Baruch, de altfel, și un profesionist foarte apreciat în epocă, a folosit termenul „război rece” în editorialul său din New York Herald Tribune.

Din 1960, în Parcul Lafayette din Washington există o bancă (de lemn, nu cu bancnote) dedicată lui Bernard Baruch. „Banca inspirației Bernard Baruch”, așa scrie pe plăcuța descriptivă de lîngă aceasta. Ne așezăm?