Legendele spionajului

Jargonul folosit de poliția politică a regimului comunist a pătruns în spațiul public prin documentele și mărturiile publicate după 1989. S-au putut astfel afla detalii despre munca informativă, operațiunile de filaj, de infiltrare, de influențare pozitivă, despre elementele dușmănoase și destrămarea anturajului etc. Un personaj recurent al rapoartelor este Teo, sau „informatorul Teofil” (Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, 2013, p. 63, 66 etc.), nume de persoană născut dintr-o abreviere (T.O. – „mijloace de ascultare tehnico-operativă“) și desemnînd tehnicile de supraveghere și de înregistrare a conversațiilor telefonice. Caracterul secret și circulația limitată a acestei terminologii, absente pînă acum cîteva decenii din spațiul public, explică de ce anumite cuvinte și sensuri speciale nu au pătruns în dicționarele curente. De exemplu, cuvîntul filaj este în continuare absent din DEX și DEXI (Dicționarul explicativ ilustrat); a fost totuși inclus în lista sa de Noul dicționar universal (NDU).

Nu găsim în  dicționarele noastre nici sensul special al cuvîntului legendă și nici derivatele a legenda, legendare, legendat. Legenda este, în vocabularul serviciilor secrete, ficțiunea care dublează și maschează realitatea: o identitate falsă, un nume conspirativ, o explicație mincinoasă. În logica spionajului, cuvîntul nu are conotații peiorative, dimpotrivă; „În baza unei legende a fost infiltrat în bune condițiuni” (raport din 1983, reprodus în Liviu Tofan, Stejărel Olaru, A fost ca-n filme, 2024, p. 48). Pe baza acestui sens, de la substantivul legendă s-a format verbul a legenda: a crea identități, biografii și explicații fictive pentru acțiunile secrete. Un colaborator este elogiat pentru inventivitate: „reușește să legendeze și acopere în condițiuni optime acțiunile în care este angrenat” (citat din același raport, p. 47). Cuvîntul apare și în alte documente și rezumate jurnalistice: „în vederea neutralizării sale, INO a legendat unul din ofițerii ei conspirați drept lider al mișcării anti-bolșevice” (Ziua, 1997); „succintele note biografice demonstrează că ei au fost racolați, conspirați și legendați” (Ziua, 1997). Uneori sensul verbului este redus la atribuirea de nume conspirative (probabil prin asociere cu legenda unei fotografii): „«Obiectivul» a fost legendat în mai multe feluri. I s-a spus Folclorista, Vera, Vanessa, Viky, Valy, Kora, Kitty” (recenzie, în Teatrul azi, la Katherine Verdery, Viaţa mea ca spioană, 2018). De la verb s-a format și un nume de acțiune, legendare: „are spirit de inventivitate în legendarea activităților în care a fost angrenat” (notă de recomandare din 1983, A fost ca-n filme, p. 45).

În documentele Securității sau în relatările din interior se folosește frecvent și participiul adjectival legendat, într-o edificatoare opoziție cu real: „s-au întocmit două rapoarte, unul cu situația reală și celălalt cu situația legendată” (Ziua, 1997). Adesea legendat se referă strict la atribuirea numelui conspirativ: „unul dintre ei, legendat ca «Stan Petru», a semnat nu mai puțin de 92 (!) de delațiuni” (Cronica veche, 2017); „cel aflat în evidenţele Securităţii Statului comunist sub numele legendat Victor” (Teatrul azi, 2018). Cuvîntul apare și în construcția circumstanțială în mod legendat – „după revenirea în ţară, s-a încercat recontactarea sa, în mod legendat” (Flacăra, 1995); „la locul recrutării a fost adus în mod legendat de către ofiţerul CI” (România literară, 2011) – și chiar în ipostaza de adverb: „un «organ» care lucrează «legendat», adică, explică autoarea, «ascunde adevăratele scopuri, identităţi, mijloace»” (Contemporanul, 2000).

Sensul special al cuvîntului legendă nu este o invenție românească. Chiar dacă dicționarele generale din franceză (pentru légende) sau engleză (pentru legend) nu includ nimic similar, vocabularele de specialitate arată că sensurile există în ambele limbi. De exemplu, articolul Légende din Dictionnaire du renseignement, 2018, coordonat de Hugues Moutouh și Jérôme Poirot, reprodus de site-ul cairn.info, explică termenul: „legenda este totalitatea informațiilor fictive, susținute prin diferite documente, care permit unui agent de informații sub acoperire să nu fie demascat”. Și în engleză legend este definit ca „biografia sau antecedentele asumate de un spion, de obicei sprijinite pe documente și pe memorarea unor detalii” (spymuseum.org).

E totuși bine că în afara domeniului termenul legendă nu circulă foarte mult cu sensul „informativ”; altminteri, folosirea sa – adesea clișeizată cu un sens apreciativ, chiar superlativ – ar putea crea mari ambiguități.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).