Căldură mare

Amicul G(eorgescu) mi-a povestit o întîlnire de-a lui cu un nou cunoscut, Z, cu care trebuia să pună la punct o afacere. Îl mai întîlnise o singură dată și atunci hotărîseră că, neapărat, trebuia să încheie acel tîrg între ei. Z nu era chiar om de afaceri, era mai degrabă un cărturar, după cum l-a numit G. Printr-un telefon au stabilit ziua, ora și locul întîlnirii: miercuri, trei după-amiază, biroul lui G. Amicul meu i-a dat lui Z adresa exactă pentru ca acesta să i-o poată spune taximetristului. Căci cu un taxi urma să ajungă Z la biroul lui G.

Afară e mai mult decît arșiță, e cuptor, nu alta. Nu doar 33 de grade la umbră spune termometrul, ci chiar mai mult. G stă la birou și așteaptă. La ora 3 trecute fix, sună telefonul. E vocea domnului Z.

– Taxiul a întîrziat, mă iertați, sînt conștient de cît de importantă e punctualitatea, dar să știți că vin.

– Știu, răspunde G, intuind genul personalității celuilalt.

– E în Piața Victoriei, nu? Eu acolo nu am în minte decît Guvernul.

– Păi, e chiar vizavi de Guvern.

– Aha, sînteți la „Antipa“?

– Nu încă. Sîntem la celălalt vizavi de Guvern, pe Buzești colț cu Titulescu.

– Aha, vă mai sun atunci cînd ajung acolo.

G continuă să-și vadă de treabă, bănuind destul de clar ce avea să urmeze.

Se face trei și jumătate. Sună telefonul.

– Domnule G, văd clădirea Guvernului, am ajuns deci în piață.

– Pe colțul cu covrigăria, scara din stînga, treceți pe lîngă cabina portarului și urcați cu liftul la etajul cinci.

– Stați puțin să plătesc taxiul. Dacă nu mă descurc, vă mai sun.

– Sigur că da.

Domnul G continuă să lucreze, simțind că încă mai are destul timp. Mai trece un sfert de oră. Telefonul sună iar.

– Domnule G? Mă iertați, pe care colț spuneți că sînteți?

– Buzești cu Titulescu. Chiar pe acel colț e o covrigărie, cum v-am spus. Firma ei e scrisă mare deasupra, cu litere cît un etaj. De obicei e și coadă acolo. Cum stați cu fața la covrigărie, prima scară în acel bloc la stînga, etajul cinci.

– Sigur că da, am priceput.

G deschide ușa dinspre culoar, ca să audă cînd vine liftul, iar apoi se întoarce la lucrul său. Mai trec vreo zece minute. Telefonul sună din nou.

– Domnule G (voce ușor nesigură), am ajuns la etajul cinci.

– Sînteți la un alt etaj cinci. Ați trecut pe lîngă un portar?

– Nu, n-am văzut nici un portar, de aia nici eu nu cred că am ajuns unde trebuie.

– Păi, cu siguranță n-ați ajuns unde trebuie. Coborîți înapoi cu liftul și duceți-vă, vă rog, la colțul care trebuie, cel cu covrigăria.

Z intră din nou în lift ca să coboare și apelul se întrerupe. G își continuă lucrul la calculator. Mai trec cîteva minute. Sună telefonul.

– Acum sînt pe colțul care trebuie, în fața farmaciei.

– A, da. Într-adevăr, e și o farmacie acolo. Deci vedeți covrigăria?

– Văd farmacia.

– Lîngă farmacie nu e o covrigărie?

– Nu.

– Vedeți încă sediul Guvernului?

– Da, sigur.

– Bun, măcar sînteți tot în Piața Victoriei. Încercați să treceți strada pe partea cealaltă, peste linia de tramvai.

– Trec.

– Nu închideți telefonul. Ați trecut?

Se scurg secunde bune. În sfîrșit, în aparat se aude vocea nesigură.

– Sînt pe partea cealaltă. Aici e un fast-food lung.

– E și o covrigărie deasupra căreia e scrisă firma cu litere foarte mari galbene?

– Nu.

– Faceți, vă rog, stînga-mprejur, ați mers prea mult. Întoarceți-vă spre colț.

– Da. Văd farmacia.

– OK, dar e altă farmacie decît data trecută?

– Da.

– Covrigăria o vedeți?

– Oh, da, sigur că o văd.

– OK, OK, nu plecați de acolo, stați cu fața la ea. Stînga... în stînga dumneavoastră e o intrare de bloc. N-o ratați!

– Da, bineînțeles, aici este.

– Intrați și treceți pe lîngă cabina portarului. E o cabină acolo?

– Da sigur, e și portarul înăuntru.

– Slavă Domnului! Acum luați liftul și urcați pînă la etajul cinci.

G așteaptă în fața ușii de la lift, care după cîteva momente se deschide și din spatele ei apare, în sfîrșit, surîzătorul domn Z, transpirat și cu părul vîlvoi, în stil Einstein. Chiar seamănă cu Einstein.

– Îmi cer scuze, acum am înțeles unde să vin, mă cam zăpăcisem, că... așa-i cînd ajungi prima oară la o adresă. Dar știți care-i culmea? Eu am făcut armata la cercetași.

– Aș fi putut să jur… răspunde G, conștient că aude chiar replica cea mai bună de final pentru schița pe care deja e convins că o voi scrie după relatarea lui.