„Încerc să combin știința cu poezia în fiecare lucru pe care-l creez” – interviu cu artistul Mihai PLĂTICĂ –

În expozițiile lui Mihai Plătică e o întîlnire dintre poezie și știință, care transformă realitatea celor mai banale peisaje în niște imagini extraterestre. În expoziția de acum, Oh, Be a Fine Girl / Guy, Kiss Me!, de la Gaep, el aduce și un omagiu pionierilor astronomiei. Am vorbit cu Mihai Plătică despre lentilele prin care decodăm realitatea.

Aș începe prin a vă întreba: ce (mai) înseamnă fotografia?

Pentru mine, fotografia a evoluat semnificativ în ultimul timp, devenind un mediu prin care pot explora și exprima concepte complexe. Sînt de acord și mă regăsesc în viziunea lui Thomas Ruff, un fotograf asociat cu Școala de Fotografie de la Düsseldorf, care susține că majoritatea fotografiilor pe care le întîlnim astăzi nu mai sînt cu adevărat autentice – au autenticitatea unei realități manipulate și pre-aranjate. Pentru a înțelege corect o fotografie, este necesar să cunoaștem contextul și condițiile în care a fost realizată, deoarece aparatul de fotografiat captează doar ceea ce se află în fața obiectivului, iar această realitate poate fi pre-aranjată. 
În lucrările mele, urmez o abordare conceptuală a fotografiei. Ca fotograf conceptual, îmi planific fiecare imagine înainte de a apăsa pe declanșator, spre deosebire de un fotograf „obișnuit” care capturează momente. Fiecare fotografie pe care o realizez se bazează pe un model de cercetare specific, similar celui folosit de un om de știință. Într-o anumită măsură, aplic aceeași metodă riguroasă și analitică, repetînd experimentele pentru a valida conceptele pe care le explorez. Astfel, fotografia, pentru mine, nu este doar o modalitate de a captura imagini, ci o unealtă pentru a explora concepte și a comunica idei și emoții.

De ce o expoziție care se numește Oh, Be a Fine Girl / Guy, Kiss Me! și în care lumina e descompusă și recompusă în permanență, ca un perpetuum mobile?

Expoziția reprezintă o explorare a fenomenului luminii într-un context artistic și științific. Titlul expoziției, Oh, Be a Fine Girl / Guy, Kiss Me!, face referire la un mnemonic folosit de astronomi pentru a-și aminti un model de clasificare a stelelor în funcție de temperatura lor de suprafață: OBAFGKM. Acest sistem de clasificare, creat de Annie Jump Cannon la începutul secolului XX la Observatorul Universității Harvard, organizează stelele de la cele mai fierbinți (tip O) la cele mai reci (tip M). Expozitia mea este inspirată din acest model de clasificare a stelelor și contribuția cercetătorilor de la Observatorul Harvard care ne-au lăsat moștenire prima imagine completă a Universului vizibil. Așa cum lumina a fost instrumentul principal al astronomilor de la Harvard în descoperirile lor, la fel și în această expoziție, lumina este cheia pentru a deschide un univers vizual și conceptual. În cadrul expoziției, diversele lucrări ilustrează utilizarea luminii în diferite contexte științifice și artistice. De la spectroscopie, unde lumina este descompusă în componentele sale cromatice cu ajutorul unei rețele de difracție, la birefringență, unde este refractată în două raze distincte printr-un cristal de calcit, fiecare metodă subliniază aspecte diferite ale luminii. Fotografia cu spectru complet captează întregul interval de lumină, de la infraroșu la ultraviolet, în timp ce fotoelasticitatea folosește lumina polarizată pentru a revela tensiunile din materiale supuse stresului. Expoziția mea, Oh, Be a Fine Girl / Guy, Kiss Me!, este și un omagiu adus acestor pionieri ai astronomiei. Este o poveste despre femei angajate ca simple „calculatoare”, dar care, „chiar și înainte de a obține dreptul la vot, au făcut descoperiri atît de importante, încît numele lor au intrat în istoria astronomiei”, după cum scrie Dava Sobel în The Glass Universe. În lucrările mele, lumina devine o forță continuă și constantă, esențială pentru observarea și înțelegerea universului.

Lumea, așa cum e captată în lucrările din expoziție, are ceva extraterestru și emoționant. Cum lucrați și, mai ales, cum vă jucați și recontextulizați ce au făcut unii cercetători de la finalul secolului al XIX-lea?

Finalul secolului al XIX-lea este o perioadă care mă interesează foarte mult. În această epocă, știința nu era doar despre date și teorii, ci și despre explorarea și înțelegerea universului în moduri profund imaginative. Ideile despre cosmos și natura universului erau încă pline de mister și fascinație, iar descoperirile erau adesea prezentate într-o lumină aproape magică. A fost o vreme în care revoluțiile industriale și tehnologice au transformat radical modul în care oamenii percepeau lumea, iar știința era percepută ca o promisiune de schimbare, generînd optimism și speranță.
Lucrările mele se inspiră din cercetări științifice și se bazează pe analize și observații, explorînd și experimentînd cu tehnici inspirate din știință. Cercetările astronomilor de la Observatorul Universității Harvard exemplifică perfect această întîlnire între știință și artă. Ei au folosit fotografia pentru a studia stelele și cerul în detalii care nu erau cunoscute pînă atunci, universul se raporta doar la galaxia noastră. Pentru mine, aceste fotografii nu sînt doar instrumente științifice, ci și surse de inspirație. Am explorat lumina și fenomenele optice atît ca subiecte de cercetare științifică, cît și ca mijloace de a dezvălui frumusețea și misterul naturii.
În creațiile mele, încerc să îmbin această viziune romantică și visătoare asupra științei cu rigurozitatea cercetării.

Mi se pare pur și simplu fascinant că lumina poate avea așa o putere și că poate transforma absolut tot. Demersul dvs. artistic are și această parte de cercetare, care mi se pare și prețioasă, și spectaculoasă. Cît e știință, cît e poezie în ceea ce faceți?

Lumina este elementul central al expoziției, așa cum era pentru astronomii de la Harvard. Folosind tehnici precum spectroscopia și birefringența, descompun lumina în componentele sale și o refractez pentru a dezvălui complexitatea și frumusețea ei. Aceste metode științifice le reinterpretez într-un context artistic, transformînd fenomenele fizice în lucrări. Prin descompunerea și recompunerea luminii, am vrut să arăt nu doar frumusețea culorilor și formelor, ci și importanța și impactul lor asupra percepției noastre despre lume. În expoziție, lumina devine o forță continuă și constantă, esențială pentru observarea și înțelegerea universului. Cercetarea științifică se bazează adesea pe imaginația poetică, ea fiind baza creațiilor mele. Încerc să combin știința cu poezia în fiecare lucru pe care-l creez, astfel încît să reflecte atît precizia științifică, cît și sensibilitatea artistică.

Cum ați ajuns să fotografiați ceea ce nu se vede?

Mă inspir din tehnici similare celor utilizate de astrofizicieni și oameni de știință. Am ajuns la acest demers în mod treptat. Astrofizicienii au dezvoltat in timp multiple instrumente de observație pentru a citi și explora universul care depășesc limitele percepției umane. Asemenea lor, utilizez tehnologii și metode pentru a captura și a interpreta detalii ale realității care sînt adesea invizibile sau insesizabile.

Dacă, peste un secol, cineva ar găsi fotografiile dvs., ce credeți că ar zice?

Lucrările mele nu se raportează la timpul în care le realizez, ci mai mult se regăsesc într-o gramatică în care lucrez ca artist. Prin utilizarea legilor fizice și a referințelor științifice, fotografiile mele explorează legături universale și atemporale, oferind o perspectivă care depășește momentul prezent. Acestea integrează elemente din diverse epoci pentru a crea un dialog între trecut, prezent și viitor. Cei care vor descoperi aceste fotografii peste un secol vor observa mai mult aceste preocupări și idei. Deși mă inspir din știință, lucrările mele vorbesc despre timp, natură, istorie și percepție, folosind metode științifice și instrumente tehnologice pentru a interpreta concepte care ne îmbogățesc înțelegerea și cunoașterea.

Cum lucrați propriu-zis?

Procesul meu de lucru începe de obicei cu o idee sau un concept pe care vreau să-l explorez. Apoi îmi dedic timpul cercetării și experimentării cu diverse tehnici de fotografie sau tehnologii pentru a găsi cea mai potrivită modalitate de a exprima acea idee. Folosesc o gamă variată de aparate de fotografiat, de la camere digitale din anii ’90 cu rezoluții de 0,3 MP pînă la aparate pe format mediu care folosesc film foto sau diapozitive. Acest lucru este inspirat și din abordarea astrofizicienilor, care folosesc telescoape sau diferite instrumente specifice pentru a citi informații pe tot spectrul electromagnetic. Această idee se transformă în lucrări care se perfecționează în timp, selectînd și făcînd conexiuni între ele. Sînt interesat de modul în care fotografia interacționează cu informația, explorînd cum imaginile pot influența percepțiile și folosind geometria ca formă în compozițiile mele. Majoritatea lucrărilor mele sînt însoțite de rame inspirate din instrumente și teorii științifice, adăugînd o dimensiune suplimentară lucrărilor. Îmi place să dezvolt serii de lucrări într-un context mai larg și să le concep ca expoziții, definindu-mi spațiul vizual asemeni unui scenograf. Pentru mine, arta a fost mereu o cale de a înțelege lumea și de a explora în profunzime, dincolo de simpla creație artistică. Fiecare dintre lucrările mele, fie că sînt sculpturi (obiecte) sau fotografii, reprezintă un proiect de cercetare care depășește experiența obișnuită. Scopul meu a fost să utilizez instrumentele de analiză și cercetare pentru a oferi o altă perspectivă, dezvăluind un alt nivel de realitate.

E un demers pe care îl veți continua?

Da. Fiecare expoziție și proiect artistic reprezintă o continuare a celor precedente, constituind o evoluție naturală a ideilor care mă preocupă.

interviu realizat de Ana Maria SANDU