„Mă întreb cum ar fi fost copilăria mea dacă m-aș fi născut cu patruzeci de ani mai tîrziu” interviu cu scriitorul Alex MOLDOVAN

Ce fel de copil ați fost?

Preferam să-mi petrec după-amiezile acasă, citind cu orele întins pe canapea. Părinții mei nu erau prea încîntați de stilul meu de viață, așa că insistau să mai scot capul la aer și să bat mingea cu ceilalți copii din spatele blocului. Să nu se înțeleagă că eram un tocilar. Școala îmi plăcea doar în limitele bunului-simț sau, mai bine zis, ale simțului practic, adică mă interesa doar să trec clasa fără probleme. Ce adoram era imersiunea în lumile fantastice create de scriitori. Cărțile au exercitat asupra mea o puternică fascinație încă de cînd am învățat primele litere. Bine, copilărind în anii ’80, am prins o perioadă în care distracțiile erau limitate la maximum. Internetul așa cum îl știm nu era încă inventat, la televizor se dădeau doar două ore de program zilnic, și alea cu tîmpenii, așa că nu prea aveam de ales. Privind în urmă, mă întreb cum ar fi fost copilăria mea dacă m-aș fi născut cu patruzeci de ani mai tîrziu. Probabil că, în loc să stau întins pe canapea cu o carte în mînă, aș fi petrecut ore întregi pe aceeași canapea, doar că scrollînd pe TikTok sau jucînd Roblox online cu colegii.

Care sînt cărțile care v-au plăcut?

Citeam cam tot ce prindeam, nimic n-a scăpat de curiozitatea mea, de la basme clasice și aventuri cu pirați pînă la SF-uri și romane de aventură. O listă cu lecturile mele de atunci ar scandaliza o bună parte din părinții de azi, care caută să le ofere copiilor nu literatură, ci manuale de bună purtare sau autodezvoltare. Îmi plăceau cărțile cu umor și cu mult dialog, cărțile cu acțiune, pentru că încă de atunci mă plictiseam repede. Îmi displăceau – și știu că nu sînt singurul – cărțile cu descrieri excesive, pe care le săream fără mustrări de conștiință, cînd nu le abandonam de-a dreptul. Printre cărțile mele formatoare se numără Recreația mare de Mircea Sântimbreanu, Aventurile lui Tom Sawyer a lui Mark Twain, dar și romanele lui Jules Verne, care, în ciuda unor pasaje plictisitoare, compensau prin aventură și exotism. M-am îndrăgostit de autori ca Arthur Conan Doyle sau Agatha Christie, de Rodica Ojog-Brașoveanu și recitesc și azi cu mare plăcere romanele cavalerești ale lui Ioan Dan. Din fericire, ai mei nu-și băteau capul cu verificarea lecturilor mele, așa că mi-au picat în mînă și multe cărți destinate adulților, cum ar fi cărțile polițiste din colecția „Cheia“, Arta de a nu scrie un roman de Jerome K. Jerome sau Shogun, care conțineau scene deocheate și exprimări nepotrivite vîrstei mele, dar vitale pentru dezvoltarea mea. O mențiune specială merită adusă almanahurilor de tot felul și cărților de bucate pe care le devoram cu încîntare.

Cît de diferiți vi se par copiii de azi față de cum eram noi, cei care am copilărit în comunism?

Sînt deopotrivă diferiți și asemănători. Sînt diferiți prin aceea că au acces la o lume profund tehnologizată în care informația se transmite prin alte mijloace decît cele la care aveam noi acces. Copiii de azi au la îndemînă instrumente ce par desprinse din serialele SF în comparație cu ce aveam noi: Internet, telefoane inteligente, jocuri video. Practic, ei trăiesc în viitor, dar în viitorul nostru. Sînt și asemănători cu noi din perspectiva curiozității, a dorinței de a explora noi lumi. Iar într-o oarecare măsură, depinde și de noi, adulții, cum își satisfac această curiozitate.

Cînd scrieți vă gîndiți la ce v-ar fi plăcut dvs. atunci sau mai degrabă ce v-ar plăcea să citiți acum?

E o combinație între ce mi-ar fi plăcut să citesc atunci și ce cred că le-ar plăcea să citească copiilor de astăzi. Cred că cititorilor tineri trebuie să le ieși în întîmpinare și să-i ajuți fixînd niște ancore în realitatea imediată pentru a-i cîștiga de cititori. Încerc deci să mă adaptez nevoilor și gusturilor generației actuale, în măsura în care lucrul ăsta e posibil, fără să uit ce m-a fascinat pe mine în copilărie. Ăsta e unul dintre motivele pentru care am un cont de TikTok în care fac recomandări literare de aproape trei ani și pentru care joc diverse jocuri online cu fiul meu.

La întîlniri, copiii vă întreabă cum era pe vremea dvs.? Ce le povestiți?

Da, e un subiect care revine frecvent în conversațiile pe care le acum cu cititorii mei din școli. Mi se pare normal ca generația lor să fie interesată de lucrurile care s-au întîmplat acum cîteva decenii și le încurajez în mod activ această curiozitate. Încerc să fiu cît mai sincer cu ei, să le ofer exemple concrete legate de traiul de zi cu zi din anii ’80. Tabloul pe care li-l înfățișez e unul mai degrabă sumbru: cel al unei țări cu oameni înfricoșați, îmbrăcați sărăcăcios, o țară în care penele de curent și lipsurile de tot felul erau ceva normal. Nu reușesc mereu să-i conving, și am observat în ultima vreme cum proliferează o tendință îngrijorătoare, și anume perspectiva nostalgică asupra acelei perioade, transmisă celor mici de părinți și bunici. Știm că istoria are prostul obicei de a se repeta și mă străduiesc s-o împiedic, pentru că am trăit deja într-o dictatură și nu mi-ar plăcea deloc să repet experiența asta. Sper să și reușesc.

interviu realizat de Ana Maria SANDU