Cum era și de ce ni-l amintim pe Schillaci?

Pentru că era un Paolo Rossi mai mic. Pentru că a luminat și el, meteoric, dar intens, o Cupă Mondială. Pentru că a murit și el devreme. Pentru că a trăit și el vremuri sălbatice care se decontează tragic. Și pentru că era un Gavroche al terenurilor, un tip oarecare care a devenit cineva, un băiat al cartierelor sărace care a înfulecat viața așa cum îi venea căci n-a avut șansa de a alege. A durat puțin, a făcut, înainte și după fotbalul cu care a atins cerul, toate muncile imaginabile și pentru o anumită categorie detestabile, bun la toate într-o vulcanizare, ajutor de patiser, vînzător ambulant, apoi participant în emisiuni de ținut fundul în fotoliu, Insula celebrităților sau Pekin Express. Toto Schillaci nu a refuzat nimic. În fața ochilor săi mereu uimiți toate porțile s-au deschis, cele ale Squadrei Azzurra, la care nu îndrăznea să viseze, apoi cele ale Austriei, Cehoslovaciei, Uruguayului, Irlandei, Argentinei și Angliei, în care a marcat cu o constanță nemțească. A venit, a bifat și a plecat pe drumul lui. Dar de ce vorbim despre Toto Schillaci, cînd un mineralier de vedete istorice așteaptă la coadă? De ce această întrebare? De ce la noi? Pentru că atunci am trăit cea mai poetică mare competiție a vieților noastre. A fost prima de după comunism, cînd, după nopți fără lumină, ne-au invadat Notti Magiche, muzica aceea celestă a Giannei Nannini și a lui Edoardo Bennato pe care o fredonăm și azi. Pentru că 1990 era încă anul în care credeam că putem fi America doar pocnind din degete. Pentru că acea lună de fotbal a fost pomadă pe vînătăile căpătate de la mineri. Pentru că toată acea poveste a unei veri pe care o voiam infinită avea nevoie de un erou, și acela nu putea fi insipidul Brehme, marcator în finală dintr-un penalty, ci charismaticul Toto, care înscria meci de meci și sărbătorea cu ochii lui mari de copil din basmele lui Andersen, ochi care erau și ai noștri, încă increduli că scăpaserăm de năpastă și necrezînd că ne pîndește o alta. O vară de neuitat în care se plimbă încă Toto, il nostro amico, il povero e ricco Toto. De aceea ne amintim de el. Pentru că ne amintim de noi.